setea ei nu cunoștea paharul
nici gesturile bărbaților înainte de somn
iubita mea își ruja inima în fața oglinzii
ca un obicei felin
o toană
dornică să răstoarne realitatea cu picioarele în sus


purta tocuri cui în privirile mele
de palidă întâmplare


iubita mea zâmbește sălbatic când este rugată să traverseze prin trupurile bărbaților
căzuți la pământ
din senin
în anumite momente când
doamna din ea
se uită în fața oglinzii
îmi cere să mă dezbrac până la carne și
să umblu așa prin viața ei


oricum te cunosc mi-a spus
tu ești geometria aplecată de la capătul străzii
cel care întinde mereu aceeași mână
să cerșească din poemele altora
ceva de mâncare